Stimate domnule președinte,
Sunt un român din străinătate, unul dintre cei care iubesc România la fel de mult ca și dumneavoastră, un român care a decis acum aproape 15 ani să ia drumul pribegiei, drumul dureros al străinătății. Decizia mi-a aparținut în întregime, dar a fost condiționată de lipsa unei perspective în România anului 2001, atunci când părea că s-au spulberat din nou toate speranțele românilor. N-am plecat nici eu – și cred că niciunul dintre milioanele de români care au plecat la fel ca mine – cu ideea că-mi părăsesc definitiv țara sau că o las atunci când are mai mare nevoie de mine. Am plecat cu gândul să trăiesc mai bine, să am cel puțin o minimă perspectivă asupra viitorului, să nu mă mai terorizeze ideea că nu pot să mă gândesc mai departe decât la ziua de mâine. Și vreau să vă spun că nu regret deloc decizia pe care am luat-o atunci.
A fost foarte greu, mai ales în primii ani de străinătate. Am parcurs toate etapele prin care trece un emigrant român într-o țară străină: de la muncă în agricultură, până la muncitor necalificat într-o fabrică sau cărător de materiale pentru construcții la un șantier. Dar niciodată nu mi-a fost rușine să muncesc oriunde, pentru că așa am fost educat în familia mea: „rușine să nu-ți fie să lucri, rușine să-ți fie când furi” – spunea tatăl meu, parafrazându-l pe bunicul meu, fost prizonier la ruși.
Speranța mi-a fost mereu călăuzitoare în drumul meu, care a fost presărat cu atâtea obstacole, dar până la urmă multe dintre visele care altădată păreau imposibile s-au realizat. Am reușit să-i conving pe străini că n-am făcut școala degeaba și că pot avea încredere în energia mea și în capacitățile mele profesionale, am reușit să-i conving și pe alți români că ei sunt cu adevărat ambasadorii României în străinătate și că numai prin aportul personal putem să contribuim la promovarea imaginii României în străinătate, am reușit să transmit și altora faptul că avem nevoie de o schimbare majoră în primul rînd la nivel de mentalitate și apoi la nivel de receptare a realității.
Am cunoscut atât de mulți români din străinătate, încât acum pot spune cu mâna pe inimă că fiecare dintre aceștia are o poveste personală impresionantă, că fiecare a trăit propria dramă și că suferințele îndurate sunt uneori de neimaginat. Numai speranța că într-o bună zi o să apară o schimbare majoră în România a făcut ca mulți dintre românii din străinătate să treacă peste obstacole care păreau imposibil de depășit. Numai gândul că într-o bună zi se vor putea întoarce acasă, în România, a făcut ca umilințele și suferințele îndurate să fie lăsate uitării. Pentru toate aceste lucruri și situații prin care a trecut, fiecare român din străinătate ar merita cel puțin o medalie. Și cred că prima și cea mai importantă medalie ar fi reducerea sau chiar eliminarea unor taxe consulare aflate în acest moment la un nivel foarte ridicat, nivel foarte greu de justificat. A doua medalie ar fi constituirea unei punți de legătură instituțională între administrația prezidențială și românii din străinătate – punți directe stabilite nu prin intermediarii care sunt absolut rupți de realitate, ci o punte de legătură care să reunească la un loc liderii de opinie și punctele de reper, adevăratele valori ale comunităților de români, oameni care prin prestația lor profesională au făcut să fie cunoscut și recunoscut numele de român și de România. Mulți dintre aceștia sunt dispuși să-și aducă o contribuție voluntară la dezvoltarea strategică a României în raport cu românii din străinătate, să contribuie cu expertiza lor la elaborarea și structurarea viitoarelor programe destinate românilor din afara granițelor. Trebuie doar să le dați un semn. Dumneavoastră, în calitate de președinte al tuturor românilor.
Știu că aveți multe priorități în acest început de mandat și mai știu că unele sunt de importanță deosebită. Însă vă rog să luați în considerare această epistolă, care încearcă să sugereze faptul că suntem alături de dumneavoastră nu numai atunci când trebuie să mergem la vot, ci și atunci când ni se solicită sprijinul pentru a contribui la schimbarea României în adevăratul înțeles al cuvântului. Pentru că, așa cum spuneați chiar dumneavoastră, „așteptările mari pot duce la rezultate mari”.
cu deosebită încredere și speranță,
Gelu Vlașin, scriitor,
președinte ASARS – Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (http://www.asars.es)
