SCRISOARE DESCHISĂ. DESTINATARI: PRIMARUL BISTRIȚEI ȘI CONSILIERII LOCALI

Stimaţi consilieri locali, stimate domnule primar,

Mă adresez dumneavoastră în primul rând în calitatea dumneavostră de locuitori ai municipiului Bistriţa şi abia apoi în cea de reprezentanţi ai autorităţilor locale. Subiectul pentru care scriu acest mesaj este legat de VARIANTA DE OCOLIRE SUD şi nu cea a CENTURII SUD BISTRIŢA. Fac această precizare întrucât este o diferenţă majoră între cele două noţiuni. Astfel, în timp ce în cazul unei centuri ocolitoare este permis ca riveranii drumului să aibă acces direct la drum, în cazul variantei de ocolire acest lucru nu este permis, varianta slujind doar traficului de tranzit şi nu celui local.


În urmă cu câţiva ani, Bistriţa se afla în situaţia pierderii finanţării europene pentru proiectul privind depozitul ecologic de deşeuri judeţean, pentru care Consiliul Local, sub ameninţarea că finanţarea se pierde, era chemat să aprobe locaţia acestui depozit pe teritoriul municipiului. Consilierii locali de atunci, cu tot riscul ca această finanţare să fie pierdută, au fost „bărbaţi” şi au votat împotriva plasării în oraş a depozitului. Cinste consilierilor locali de atunci, indiferent de culoarea lor politică! Imaginaţi-vă, stimaţi bistriţeni, ce ar fi însemnat ca depozitul de deşeuri judeţean să fie amplasat în oraş. Ulterior, Ministerul Mediului şi Consiliul Judeţean au găsit o altă locaţie şi proiectul a continuat, totuşi.

Pentru a avea o opinie obiectivă şi imparţială, vă rog, atât pe dumneavoastră, cât şi pe locuitorii municipiului, să citiţi Memoriul Tehnic depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud de către IPTANA pentru obţinerea acordului de mediu. Dat fiind petitie 3faptul că locaţia variantei nu s-a schimbat, înseamnă că acest memoriu este încă actual. Mai mult, reprezintă, deocamdată, singurul document oficial accesibil tuturor în care se descrie acest proiect. Memoriul poate fi găsit pe site-ul APM BN. Voi cita doar câteva pasaje din acest memoriu, în care varianta I a fost numită varianta nord şi varianta II este numită varianta sud.

„Varianta II are un traseu mai lung cu 2,714 km, necesită ample lucrări de artă (poduri, pasaje, lucrări de consolidare) datorită multitudinii de ostacole întâlnite şi a versanţilor ce prezintă multiple fenomene de instabilitate, necesită suprafeţe mult mai mari de teren necesar a fi expropriat şi construcţii existente ce trebuie demolate şi nu asigură o legătură directă cu DN 17C.

Date fiind aceste caracteristici, Proiectantul şi Beneficiarul (CNADNR) au susţinut fezabilitatea certă a variantei I, spre deosebire de varianta II, care are mari şanse să nu fie fezabilă. Cu toate acestea, Primăria Bistriţa şi-a afirmat susţinerea totală pentru varianta II, în ciuda volumului mare de demolări.”

„Se remarcă existenţa unei lungimi de traseu km(5.00+9.00) unde terenul este necorespunzător din punct de vedere al construcţiei, nu are suficientă capacitate portantă pentru a prelua solicitările din greutate proprie ca şi din sarcinile date din vehicule.”

Pentru cei dintre dumneavoastră care doriţi cu adevărat să vă exprimaţi o opinie corectă, documentul menţionat este o lectură mai mult decât necesară.

Nu vreau ca aceste citate să fie interpretate ca fiind o dovadă că această variantă ar trebui realizată pe nord, doar am vrut să fie evident faptul că de la început, varianta sud a fost considerată ca necorespunzătoare pentru ca, ulterior, să devină UNICA.

Nu, nici varianta sud nici cea nord nu sunt bune şi, în aceste momente, autorităţile locale ar fi trebuit să conlucreze pentru a determina CNADNR să abordeze o variantă cu adevărat ocolitoare. CNADNR, ca beneficiar al acestui drum nu are căderea să dea ultimatumuri autorităţilor locale ci are obligaţia de a veni în faţa acestor autorităţi spre aprobare cu variante fiabile. Iar dacă nu reuşeşte, trebuie să îşi asume vina şi responsabilitatea, nu să le paseze asupra autorităţilor locale.

Regretabil şi condamnabil este, domnule primar, că, în loc să insistaţi pe o variantă corectă, încercaţi să învrăjbiţi locuitorii unei zone împotriva locuitorilor din alta, aşa cum aţi făcut în scrisorile adresate ba locuitorilor de peste Podul Budacului, ba locuitorilor de pe actuala centură. Încercaţi astfel să impuneţi un proiect născut din minciună.

Stimaţi locuitori ai oraşului, să ştiţi că în zonele afectate nu locuiesc doar proprietari de „viloace” (aşa cum ne numeşte un reporter local), locuiesc şi oameni normali, unii de o viaţă, alţii care au renunţat la viaţa de la bloc, cu riscul ca o viaţă, să fie robii unor rate la bănci. Da, locuiesc şi oameni bogaţi, dar care, cei mai mulţi, au muncit pentru ceea ce au.

Priviţi în ochi, domnule primar şi domnilor consilieri locali, pe locuitorii de peste Podul Budacului şi spuneţi-le, cu mâna pe inimă, că pot să doarmă liniştiţi când, pe un teren instabil, în spatele ”viloacelor” lor (multe locuinţe modeste, locuite de mai multe generaţii de aceste familii) vor trece maşinile de tonaj greu. Priviţi în ochi copiii Bistriţei şi spuneţi-le că pot să doarmă liniştiţi în căruţurile lor sau se pot juca liniştiţi, în zgomotul molcom al maşinilor grele, şi în aerul clar, nepoluat, în parcul municipal. Spuneţi-le turiştilor ce vor vizita Bistriţa că, după o vizită în oraşul istoric, pot merge să savureze o cafea în Wonderland, în loc să meargă, aşa cum ar fi civilizat, pe dealul Codrişor, pe o terasă de unde se poate vedea oraşul în splendoarea lui.

Dacă veţi aproba acest proiect, nu veţi avea impresia că aţi vândut oraşul? Pe nişte bani care, domnule primar, nu vor fi ai bistriţenilor, ci ai marilor companii ce vor realiza construcţia. Pentru ce? Pentru ca şoferii să admire, în timp ce ocolesc oraşul, frumoasa localitate? Merită, domnule primar?

O altă minciună legată de proiect este cea legată de faptul că în câţiva ani, acest drum va fi un drum orăşenesc, dând bistriţenilor iluzia că vor beneficia vreodată de acesta. Niciodată un drum realizat cu fonduri europene nu va putea fi deturnat de la destinaţia sa iniţială, aceea de a SCOATE ÎN AFARA ORAŞULUI, traficul de tranzit. Deci, stimaţi bistriţeni, nu speraţi că veţi merge la piaţă, la şcoală sau la cumpărături pe acest drum.

Odată cu aderarea României la spaţiul european, statul român şi-a asumat şi obligaţia de a asigura pentru toţi cetăţenii europeni drumuri corespunzătoare pentru toate categoriile de trafic. În privinţa drumurilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale este instituţia responsabilă şi beneficiarul direct şi nemijlocit al proiectelor cu finanţare nerambursabilă prin POS Transport. Chiar dacă nu s-ar realiza Varianta de Ocolire Bistriţa Sud, CNADNR este obligată să realizeze şi în judeţul Bistriţa-Năsăud o infrastructură pentru traficul greu, deci această instituţie trebuie să găsească o variantă corespunzătoare şi o va face.

Vreau să mai menţionez şi aspectul banilor europeni. Din cei peste 175 de milioane de euro, cel puţin 50 de milioane vor proveni de la bugetul de stat. Puteţi să mă contraziceţi, domnule primar? Deci banii nu sunt în totalitate „pe gratis”.

Pe marginea acestui proiect ar fi multe de spus, dar mă opresc aici. Înainte însă, vreau să recunosc, pentru a nu fi acuzată de ipocrizie, că DA, locuiesc într-una din zonele afectate şi este normal ca cei afectaţi să luăm, în primul rând, poziţie faţă de acest drum. Drumul parcurs pe baricade m-a făcut să conştientizez că avem nu doar dreptul ci şi obligaţia de a protesta atunci când drepturile ne sunt încălcate. Dar am conştientizat că nu este doar problema locuitorilor afectaţi, este problema întregului municipiu, din a cărui identitate fac parte dealul Codrişor. Valea Budacului, parcul municipal şi zona de agrement de la Lac. O identitate în pericol de a fi vândută pe bani care vor îmbunătăţi viaţa altora, nicidecum a bistriţenilor. Ştiu că faptul că revin cu acest mesaj mă expune la multe critici. Îmi asum acest risc şi vă rog pe dumneavoastră, cei care aveţi ceva de spus, citiţi Memoriul de la APM şi apoi condamnaţi-mă pentru acţiunile mele, dacă credeţi că trebuie.

Mai spun, ştiind că ar fi posibil, prin unirea noastră, a tuturor (locuitori, autorităţi locale): Bistriţeni, haideţi să împingem varianta de ocolire a municipiului Bistriţa acolo unde îi este locul, în afara Bistriţei, nu pe nord, nu pe sud, ci în totalitate în afara oraşului!

Mariana Nacu

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole