Şi morţii se remunerează, câteodată!

Cine mai poate spune că nu există remuneraţie după ce vom trece la cele veşnice?  Adevărat, adevărat vă spun că se poate! Isprava le aparţine  celor de la Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud. Raportul Curţii de Conturi pe anul 2011 arată faptul că DGASPC B-N a efectuat plăţi nelegale în sumă de 36 de mii de lei constând în indemnizaţii sociale plătite în cazul unor persoane decedate.

Delia Fontul, şef al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud

DGASPC Bistriţa-Năsăud a mai plătit indemnizaţii de însoţitor unor persoane care beneficiau şi de alte tipuri de ajutoare, plătite prin Casa Judeţeană de Pensii, valoarea abaterilor fiind de 24 de mii de lei.

Şefa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B-N, Delia Fontul, a precizat pentru reprezentanţii presei locale: ,,Referitor la persoanele decedate, aparţinătorii acestora nu au depus certificatele de deces la serviciul nostru de contabilitate. S-au semnat angajamente de plată. Au fost persoane de la care s-a recuperat integral prejudiciul. Am acţionat în instanţă câteva persoane pentru recuperarea integrală a sumelor.”

Delia Fontul mai spune că în privinţa indemnizaţiilor de însoţitor plătite unor persoane care beneficiază şi de alte tipuri de ajutoare, a fost introdusă obligativitatea completării unor declaraţii pe propria răspundere prin care să declare că nu beneficiază de altă formă de ajutor.

 

Raimond Petruţ

Recomandari

Alte Articole