În data de 11 octombrie, în Sîngeorz-Băi, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic, pe un bărbat, de 79 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, celui în cauză i s-au recoltat mostre de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările continuă de către polițiștii din Sîngeorz-Băi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.