Spitalul Județean de Urgență, sub lupa inspectorilor sanitari din alte județe

Spitalul Județean de Urgență va fi controlat de către inpectori sanitari din alte județe în privința curățeniei. Celelalte unități spitalicești din județ vor fi verificate de inspectorii din Bistrița-Năsăud. De altfel, toate spitalele publice din țară vor fi controlate de inspecția sanitară, începând din 1 martie. Controalele se vor desfășura pe durata a trei luni, iar rezultatele vor fi făcute publice în iunie.

 

 

Primele vizate sunt spitalele judeţene de urgenţă şi institutele, unde se vor efectua controale încrucișate în săptămâna 24-31 martie.

 

Acţiunea vizează verificarea normelor privind asigurarea condiţiilor igienico-sanitare, a blocului alimentar, a respectării normelor de supraveghere, de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale. De asemenea, va fi verificat modul de aprovizionare cu materiale de curăţenie şi produse biocide şi a modului în care sunt gestionate deşeurile sanitare.

 

,,Aceste controale au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare și efectuarea unor activități pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienți”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

 

În demersul său, Eugen Nicolăescu cere sprijinul autorităților județene: ,,Vă propun și, totodată, vă adresez rugămintea de a susține demersurile Ministerului Sănătății prin asigurarea colaborării dintre structura de specialitate a Consiliului Județean și Direcția de Sănătate Publică din județ.

 

Nicolăescu mai spune că acolo unde se vor semnala probleme grave de curățenie se va dispune închiderea unităților spitalicești sau a secțiilor în cauză.

 

 

Recomandari

Alte Articole