Stelian Dolha: E cumva dedublarea o boală care a lovit întregul Guvern, nu doar pe șeful său?

Peste două luni, când se va trage linie, România va consemna un eșec de proporții: pierderea câtorva miliarde de euro din exercițiul financiar 2007-2014 al Uniunii Europene.

Dezastrul va depăși 4 miliarde de euro, cifră pe care a avansat-o zilele trecute ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, fostul titular de la Fonduri Europene, care a estimat o rată finală de absorbție de 80%. În realitate, România nu va atinge nici măcar o absorbție de 70%, iar în dreptul pierderilor s-ar putea contabiliza chiar și 10 miliarde de euro, potrivit unor experți în analiza fondurilor europene. România a trecut pe ultimul loc al statelor UE la absorbție de fonduri, acum, la finalul exercițiului financiar multianual, dacă facem abstracție de Croația, nou aderată. Țara noastră a fost întrecută până și de Bulgaria, care are procente bune în plus și care se afla cu mult în urma noastră atunci când Teodorovici a preluat acel minister.

De ce vecinii noștri au reușit, și noi nu, cum au fost în stare să-și reformeze în doi ani autoritățile de management ale fondurilor, să-și flexibilizeze legislația, să tempereze birocrația și ineficiența funcționarilor, în timp ce noi n-am reușit? Sunt întrebări la care cei care trebuie să răspundă pasează responsabilitatea. Iar lipsa de viziune a celor puși să asigure managementul la un asemenea nivel costă România mult prea mulți bani.

Departe de a-și asuma vreo responsabilitate pentru managementul lipsit de viziune de la Fondurile Europene, portofoliu pe care l-a deținut doi ani și jumătate, Teodorovici a aruncat public responsabilitatea acestui eșec pe umerii funcționarilor autorităților de management și ai ministerelor. Cum să vorbești cu seninătate și să arăți către ținte false, când ai coordonat strategia de absorbție a fondurilor europene în cea mai mare parte a Guvernului Ponta? E cumva dedublarea o boală care a lovit întregul Guvern, nu doar pe șeful său?

copreședinte PNL BN,
deputat Stelian Dolha

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole