Ca urmare a colaborării interinstituţionale de la nivelul judeţului şi a controalelor efectuate în localitatea Colibiţa, s-a constatat existenţa unor împrejmuiri ale suprafeţelor de teren aparţinând Statului Român situate în zona lacului de acumulare.
În calitate de administrator al lacului de acumulare Colibiţa, Administraţia Bazinală Someş-Tisa a început notificarea proprietarilor care au încălcat prevederile legale, prin care se solicită ca până la data de 25 iulie 2017 să fie dezafectate de pe domeniul public al statului toate împrejmuirile existente.
După această dată se va demara o nouă serie de controale în zonă şi vor fi aplicate sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare.