Duminică dimineaţa, 5 mai a.c., la ora 03.40, dispeceratul integrat I.S.U. – S.A.J. a fost informat despre producerea unui accident rutier pe raza localităţii Monariu. Un autoturism care se deplasa pe DJ 172 G, pe direcţia Budacu de Jos – Monariu, a părăsit partea carosabilă, a rupt un stâlp de electricitate, după care s-a răsturnat.
Ȋn cel mai scurt timp, la locul indicat s-au deplasat două echipaje de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa – Năsăud. In autoturismul implicat în accident se aflau patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 si 22 de ani.
,,Şoferul autoturismului a ieşit singur din maşina şi a fost preluat, în stare de şoc, de către echipajul de prim ajutor SMURD. Echipajele de intervenţie au găsit pasagerul din dreapta – faţă decedat, la o distanţă de cca. 10 m de maşină, cel mai probabil acesta a fost proiectat pe unul din geamurile autoturismului. Pasagerii din spate au rămas încarceraţi, iar pentru a extrage victimele, pompierii militari au fost nevoiţi să îndepărteze stâlpul de electricitate în jurul căruia autoturismul s-a încolăcit şi mai multe elemente de caroserie. A fost extrasă prima data victima care se afla în viaţă şi predată echipajelor medicale pentru a fi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Bistriţa. Ulterior, a fost extras şi al patrulea pasager, din partea dreaptă – spate, care a decedat în momentul impactului” spune Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza faptului că autoturismul a fost avariat în proporţie de peste 90 %, stâlpul de electricitate perforând autovehiculul în partea din spate.
Raimond Petruț