La data de 15 ianuarie a.c., pe DN 17C, în localitatea Dumitra, un bărbat, de 83 ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția de mers Bistrița spre Năsăud, a intrat în coliziune cu o căruță și cu un alt autoturism, care circulau pe aceeași direcție de mers.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a căruțașului, un bărbat, de 36 de ani, din Dumitra.
Atât conducătorii auto, cât și căruțașul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.