Vineri, ultima zi de plată a subvenţiilor la motorină

Vineri este ultima zi în care se efectuează plata aferentă cererilor depuse în trimestrul II – 2014 pentru ajutorul de stat acordat pentru motorina utilizată în agricultură.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Valoarea se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor.

Cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.

La nivel naţional, suma totală plătită va fi de circa 122 de milioane de lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de aproximtiv 13.600 de beneficiari.

Până astăzi au fost deja plătiţi un număr de 8.000 de beneficiari, în sumă totală de aproximativ 74 de milioane de lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole