Zegrean și Buta nu vor ajunge la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Niciun bistrițean nu va reprezenta România la Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean și Gheorghe Buta, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu au trecut proba interviului.

 În baza procedurii de selecție aprobată de Guvernul României la data de 14 ianuarie 2015, Comisia de selecție pentru desemnarea candidatului României pentru funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

s-a întrunit la data de 3 martie 2015, la sediul Ministerului Justiției, în vederea intervievării celor 11 candidați. În urma derulării probei interviului, candidații situați pe primele trei locuri, în ordinea punctajelor obținute, sunt: Camelia TOADER, Laura Mihaela IVANOVICI și Claudia-Ana COSTEA. Nominalizările vor fi transmise Guvernului pentru finalizarea procedurii de desemnare a candidatului României pentru funcția de judecător CJUE, în conformitate cu art. 6 și 7 din Procedura de selecție.

La alegerile din 20 mai 1990 Augustin Zegrean a obținut un mandat de senator în județul Bistrița-Năsăud, din partea FSN. În legislatura 1990-1992 a fost vicepreședintele Comisiei Juridice a Senatului și membru al comisiei de redactare a Constituției României. Ulterior a devenit membru al PD. La alegerile din noiembrie 2004 a fost ales ca deputat de Bistrița-Năsăud pe lista PD. În această calitate, a fost membru în Comisia juridica de disciplină și imunități a Camerei Deputaților.

În anul 2007 a devenit arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrii a României.

Din 13 iulie 2007 deține demnitatea de judecător al Curții Constituționale, fiind numit în această funcție la propunerea Președinției României, Traian Băsescu, pentru un mandat de 9 ani. În aceeași zi a demisionat din Camera Deputaților.

Înainte de a fi numit judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buta a activat, printre altele, în procuratură și la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole