Exporturi de 600 de milioane de euro în 2014

Aproape 600 de milioane de euro au venit din exporturile realizate de către agenții economici din județ în perioada ianuarie-octombrie a anului trecut. Potrivit datelor remise de Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud, exporturile au crescut cu 1 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent. Conform aceleași surse, doar în luna octombrie a anului trecut s-au exportat mărfuri a căror valoare a depășit cu 12 milioane de euro importurile.

Printre produsele trimise la export se află: obiecte din lemn, aparate și echipamente electrice, articole textile, piese pentru mijloace de transport, materiale plastice și cauciuc.

Statistica exactă a comerțului internațional este preluată dintr-o aplicație Intrastat care funcționează la nivelul Comisiei Europene. Datele sunt preluate din această aplicație pe care o gestionează, în baza obligației legale, toți agenții economici cu activități de profil.

Germania, Italia și Ungaria dețin peste 2 treimi din exporturile județului Bistrița-Năsăud. Practic, 67% din totalul exporturilor județului au această destinație.

Conform Direcției Regionale de Statistică, cele mai multe produse au fost exportate în Germania, însă tot de acolo au fost și cele mai multe mărfuri importate.

Recomandari

Alte Articole