Frankfurter Allgemeine Zeitung: Măsurile Guvernului Ponta îi determnină pe investitorii străini să fie sceptici

Karl-Peter Schwarz pune pe tapet  în paginile cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung noua prietenie la toartă româno-chineză şi laudele ditirambice adresate recent oaspetelui chinez Li Keqiang de omologul său român, premierul Ponta.  Aceste raporturi  „n-au fost niciodată atât de strânse” de la cele întreţinute de Mao cu Ceauşescu. „Modelul capitalismului dirijat de stat al Chinei dă bine” într-o ţară care s-a obişnuit cu statul supraponderal, mai punctează ziaristul german, subliniind reorientarea de la vest la est a primului ministru.

 

Analiza înregistrează, între altele, eşecul privatizărilor şi mai ales al trecerii în proprietate privată a giganţilor Oltchim, CFR Marfă şi Poşta.  Autorul semnalează că „majoritatea alegătorilor români trăiesc din bugetul de stat”, sunt „fie funcţionari publici, fie pensionari ori beneficiază de alte subvenţii”.Încât nu e foarte uimitoare înfrângerea forţelor de centru-dreapta şi victoria USL în alegeri. Cum nu e de mirare nici faptul că acest triumf electoral s-a produs în ciuda încercării zadarnice, din vara anului 2012, de demitere a lui Traian Băsescu, în pofida încălcării constituţiei de către Ponta şi aliaţii săi şi a conflictului iscat de ei cu UE care, potrivit ziarului, au generat „cea mai grea criză de la prăbuşirea regimului comunist încoace”.

Comentatorul german mai scoate în evidenţă criticile UE la adresa programului guvernului Ponta, „a insuficientei capacităţi administrative, a recursului frecvent la ordonanţe de urgenţă, a excesivei birocraţii, precum şi a proastelor condiţii cadru pentru întreprinderi, pentru cercetare şi dezvoltare”.

Ziarul semnalează în context „protestul intens al Consiliului Investitorilor Străini” în legătură cu alarmantul curs în materie de impozite al guvernului Ponta, „care a hotărât sporirea taxelor fără să se consulte cu întreprinderile” şi cu ceea ce investitorii străini afirmă a fi „totala imprevizibilitate a sistemului fiscal românesc”. Aceasta i-ar determina pe investitori să-şi revizuiască intenţia de a-şi plasa capitalul în economia românească, preferând să rămână în expectativă şi să nu-şi rişte fondurile, angajându-se în România.

 

surse: Frankfurter Allgemeine Zeitung

Capital (Petre M. Iancu)

 

 

Recomandari

Alte Articole