41 de sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmii bistrițeni de Crăciun

În perioada Crăciunului jandarmii au executat mai multe acțiuni specifice, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară stabilite în această perioadă, respectiv pentru respectarea regulilor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În această perioadă fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.550 lei.
Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (14 sancțiuni: 4 amenzi în valoare de 2.000 lei și 10 avertismente scrise), pentru nerespectarea măsurii carantinării, respectiv pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice. Un număr de 9 persoane care ar fi trebuit să se afle în carantină ca urmare a sosirii din străinătate, nu se aflau la domiciliu pe timpul verificărilor efectuate, iar o persoană a fost depistată la o stație de alimentare cu carburant. Numai pe această linie, pentru nerespectarea măsurii carantinării, au fost aplicate amenzi în valoare de 9.000 de lei și un avertisment scris.
De asemenea, pe perioada Crăciunului jandarmii au constatat și abateri de la prevederile legii nr. 61 din 1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Astfel, au fost aplicate 17 sancțiuni: 11 amenzi în valoare totală de 3.550 de lei și 6 avertismente scrise pentru: tulburarea ordinii publice, adresarea de injurii, lipsa supravegherii unui minor, cerșetorie, consum de alcool în spațiul public neamenajat.

Recomandari

Alte Articole