Michael Schumacher împlinește astăzi 45 de ani, dar nu se poate bucura de vârsta împlinită. Septuplu campion mondial în Formula 1 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004) a suferit duminică un grav accident la schi pe o pârtie din staţiunea Meribel, acolo unde are o vilă. Germanul schia alături de fiul său de 14 ani, când s-a lovit de o stâncă.
Schumacher a fost imediat internat la spitalul din Grenoble, acolo unde a suferit două operaţii pe creier.
Sute de fani ai lui Michael Schumacher s-au strâns în faţa spitalului din Grenoble. Suporterii Ferrari şi ai lui Schumi au desfăşurat un steag imens în parcarea spitalului din oraşul francez şi au postat poze pe Twitter.
Un grup de suporteri au venit cu un banner pe care au scris un mesaj emoţionant: ,,Azi, de ziua ta. Vrem ca tu să ne faci un cadou. Fă-te bine, Schumi!”
Raimond Petruț