Deși nu poseda permis de conducere, un minor în vârstă de 17 ani, din Rebra, s-a urcat la volanul unui autoturism și, din cauza neadaptării vitezei, s-a răsturnat în râul ce traversează localitatea.
,,La data de 8 februarie a.c., lucrătorii Postului de Poliţie Rebra s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe raza comunei, un autoturism a părăsit partea carosabilă după care s-a oprit în albia râului Rebra. La faţa locului a fost identificat un autoturism, iar lângă acesta se afla numitul S.C.M., în vârstă de 17 ani, din localitate. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că minorul, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus autoturismul şi datorită neadaptării vitezei, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat în albia râului” informează subinspector Virginia Roșca, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, autoturismul a fost serios avariat.
Minorului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie.