MAIERU: Un bărbat de 65 de ani a fost reținut pentru loviri cauzatoare de moarte

Măiereanul în vârstă de 65 de ani a anunțat, prin numărul unic 112, că femeia cu care trăia în concubinaj se simte rău. Achipajul SMURD sosit la fața locului nu a putut face altceva decât să constate decesul acesteia. Polițiștii au constat că moartea femeii a fost una violentă și l-au reținut pe concubin pentru 24 de ore.


,,Întrucât cadavrul femeii prezenta unele echimoze, acesta a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului. În urma concluziilor medico-legale preliminarii a rezultat faptul că moartea femeii a fost una violentă”,  se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Faţă de bărbatul în vârstă de 65 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, urmând a fi prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 

Polițiștii din cadrul  Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările.

Recomandari

Alte Articole