ANAF va calcula din oficiu CAS-ul pentru cei care nu își declară veniturile

Conform jurnaliștilor de la Capital, contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice care nu depun declaraţii vor fi calculate din oficiu de Agenţia de Administrare Fiscală (ANAF), care a elaborat un ordin în acest scop. Baza minimă de calcul este de 35% din salariul  mediu stabilit în bugetul de pensii, adică 2.223 lei.

ANAF are dreptul să stabilească din oficiu impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului pentru persoanele fizice care nu declară veniturile.

 

„Potrivit Codului de procedură fiscală organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă”, se arată în comunicatul ANAF.

 

ANAF stabileşte prin estimare baza lunară de calcul al CAS la nivelul minim prevăzut de Codul fiscal. Potrivit Codului Fiscal, baza lunară de calcul a CAS nu poate fi mai mică de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru 2014, nivelul este de 2.223 lei.

 

Proiectul de ordin propune aprobarea procedurii privind stabilirea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale datorată de persoanele fizice, precum şi formularelor necesare în acest caz.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole