CHEȚIU: Acoperișul unei case de locuit a fost mistuit de flăcări

Două echipaje ale pompierilor militari din subunitatea din Beclean, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, sprijiniţi de pompierii voluntari aparţinând SVSU Chiochiş, au intervenit duminică pentru lichidarea unui incendiu la o casă de locuit din Chețiu, comuna Chiochiș.

,,După aproape o oră, incendiul care se manifesta atât la acoperiş, cât şi în interiorul locuinţei a fost stins. Au fost afectate acoperişul pe o suprafaţă de cca. 40 mp, tavanul şi elemente de mobilier. După finalizarea intervenţiei a fost stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de folosirea intenţionată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul”, informează plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

În ultimele 72 de ore, în intervalul 25.04.2014, ora. 07.30 – 28.04.2014, ora 07.30, echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” au intervenit pentru asigurarea unui număr de 73 urgenţe medicale prespitaliceşti.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole