Confrom jurnaliștilor de la Agerpres, Fondul Proprietatea a încheiat primul trimestru al acestui an cu pierderi de 79 milioane lei, de 14 ori mai mari faţă de cele din perioada similară din 2013, care s-au cifrat la 5,6 milioane lei, conform datelor remise joi Bursei de Valori Bucureşti.
În raportul remis Bursei de Valori București se aratp: ,,Principalii factori care au contribuit la pierderea netă în primul trimestru al anului 2014 au fost pierderea contabilă rezultată din vânzarea participaţiilor din portofoliu în cursul perioadei, precum şi lipsa veniturilor din dividende, ceea ce era de aşteptat întrucât dividendele aferente societăţilor din portofoliu au urmat trendul obişnuit în cazul societăţilor din România, care aprobă în general dividendele în cel de-al doilea trimestru al anului.”
Fondul Proprietatea a fost înfiinţat în 28 decembrie 2005 ca fond închis de investiţii, creat cu scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de regimul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Administratorul unic este Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom. Începând cu data de 25 ianuarie 2011 acţiunile Fondului sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
sursa: Agerpres