ELECTORAL-Gavrilă Urs: Gest de pedofilie electorală

Se spune că există o scară a dezgustului pe care ţi-l poate provoca o persoană. În mod normal, când acea persoană întrece limita ta de toleranţă, întorci capul sau îţi astupi urechile. Dar ce să faci când vezi acea persoană peste tot oriunde te-ai uita şi o auzi peste tot, orice ai asculta?

 

În situaţia aceasta mă aflu eu ( şi, cu siguranţă, mulţi alţi români ) în raport cu Victor Viorel Ponta. Zecile de mii de bannere şi milioanele de afişe cu figura sa, care împânzesc luna aceasta ţara, îmi provoacã un dezgust cum probabil au experimentat cei oprimaţi de comunism, fascism şi alte dictaturi. Şi nici măcar nu candideazã – imaginaţi-vă ĩn toamnă ce va fi!

Dar, desigur, nimic sfânt în politică, de ce am avea alte aşteptări? Pentru că sunt două lucruri importante care nu ar trebui asociate cu politica. În primul rând religia – rezultatul contopirii este o manipulare ordinară. Iar, apoi, sunt valorile noastre naţionale, cu care ne mândrim: sportivi de performanţã, elevi străluciţi, brand-uri naţionale de succes, în general români exceptionali. Ei sunt ai noștri, produsul efortului nostru naţional, indiferent de conducerea efemeră a statului.

Când reuşitele acestor conaţionali valoroşi sunt asociate politicului, două lucruri se întamplă: politicianul suge seva imaginii pozitive, iar, în acelaşi timp, stima datorată reușitei lor scade în ochii celor care nu agreează acel partid sau om politic. Şi în România sunt, mereu, mai mulţi oameni care detestă un partid anume decât oameni care simpatizează acea formaţiune.

Culmea ipocriziei ĩl reprezintã gestul de premiere a unor fete medaliate cu aur la gimnasticã de către un premier neputincios fizic. Să pui în acceaşi poză cu agilele fete pe Ponta, om incapabil să meargă pe jos prin 30 cm de apă, mi se pare nepotrivit! Să faci o emisiune întreagă cu premierea în direct mi se pare de-a dreptul grotesc! Care este vina acelor fete? Niciuna, precum cea a echipei din 1976 de la Montreal, asociată dictatorului Ceauşescu. Care este legãtura dintre Ceauşescu şi Ponta aici? Simplu – ambii reprezintă nonvalori ridicate artifical deasupra poporului, iar ambii au nevoie de asocierea cu valori autentice pentru a-şi păstra aura în ochii celor care le apreciazã şi întreţin propriul cult al personalităţii.

Scuza lui Ceauşescu este dictatura în care evolua. Ponta, însă, nu are nici o reținere în a demonstra atitudini dictatoriale într-o Românie democrată! Ion Cristoiu caracteriza ceea ce s-a ĩntâmplat în studioul Antenei 3 drept pedofilie electoralã. Şi cred că nici nu o putea numi mai bine!

Gavrilă Urs, preşedinte Forţa Civică Bistriţa-Năsăud

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole