Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistrița Năsăud derulează în perioada 02-06.06.2014 o acțiune de promovare a adopției naționale. Pornind de la faptul că ADOPŢIA, prin esenţa sa, schimbă destine şi vizează un grad deosebit de sensibilitate sufletească, DGASPC Bistrița Năsăud doreşte atât sărbătorirea acestui act de iubire, cât şi promovarea lui.
România are începând din acest an o zi naţională dedicată adopţiei. Prin Legea 21/2014, ziua de 2 iunie a fost instituită ca “Ziua Naţională pentru Adopţie”.
În data de 03 iunie vă invităm să luați parte la o conferință cu tema: ”Măsurile de protecție specială a copilului și adopția”, organizată de Colegiul Asistenților Sociali din România, Sucursala Teritorială Bistrița Năsăud în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud, începând cu ora 14.00 și reunește asistenți sociali și specialiști care doresc să cunoască metodele de intervenție pentru îmbunătățirea vieții copilului.
Continuând tradiția începută în urmă cu 4 ani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud organizează și în acest an evenimentul ”Petrecerea bulgărașilor de aur”, dedicat celebrării adopției. Desfăşurarea evenimentului va avea loc în data de 6 iunie, între orele 14.00 – 17.00, în incinta Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2, Bistrița. Manifestarea, desfăşurată sub sloganul ”Adopția este înainte de toate un act de iubire !” presupune participarea specialiştilor din domeniul Protecţiei Copilului, a familiilor adoptatoare cu copiii lor precum şi a unor invitaţi speciali (dansatori, animatori ce vor însufleți atmosfera, vor însoţi şi îndruma copiii pe parcursul evenimentului). Totodată, pe întreg parcursul derulării evenimentului se vor desfăşura în paralel ateliere de creaţie pentru copiii prezenţi (desen artistic, desene pe astfalt, pictură pe faţă), toți participanții se vor bucura de jocuri, concursuri, muzică și dans.
Vă așteptăm alături de noi, pentru a face din adopție o adevărată sărbătoare! La mulți ani tuturor celor care au fost adoptați, așteaptă să fie adoptați, celor care au adoptat sau adoptă!