Un tren inter regio care circula pe relația Brașov-Budapesta a surprins şi accidentat, la o trecere la nivel cu calea ferată din Domnești o căruță în care se aflau două persoane.
În urma impactului a rezultat decesul unui bărbat în vârstă de 70 de ani, precum şi vătămarea corporală a unui tânăr de 22 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje ale pompierilor militari din Bistriţa, cu o autospecială de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă şi un echipaj de prim ajutor SMURD s-au deplasat la locul solicitării.
,,Pompierii militari au verificat cele trei vagoane ale trenului, în care se aflau aproximativ 50 de călători, dar niciunul dintre aceştia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Atelajul a fost târât pe o distanţă de peste 200 de m pe calea ferată, structura metalică rămânând prinsă sub locomotivă”, spune plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Circulaţia pe calea ferată a fost întreruptă aproximativ 100 de minute.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.