Poliţiştii au desfășurat luni dimineață 10 percheziţii în judeţele Bistriţa-Năsăud și Suceva pentru a depista mai multe persoane suspectate că au furat utilaje şi maşini de mare tonaj din Italia pe care le-ar fi comercializat pe teritoriul României.
Peste 70 de poliţişti judiciarişti şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale au participat la această acțiune de amploare
Percheziţiile au fost făcute în cadrul unui dosar penal al Parchetului Judecătoriei Suceava. Oamenii legii dețineau date şi informaţii cu privire la mai multe persoane din judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud care au furat din Italia mai multe utilaje şi vehicule pe care ulterior le-au transportat în România şi le-au comercializat.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 200.000 de euro.