Echipele de campanie ale PSD au stat luni de vorbă cu alegătorii din comunele Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Tiha Bârgăului şi Runcu Salvei. Ziua s-a încheiat cu două spectacole electorale, care au avut loc în Şintereag şi Cociu şi au fost susţinute de Ghiţă Munteanu, Puiu Codreanu, Cristina Retegan şi alţi artişti. La eveniment au participat preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, deputatul PSD, Daniel Suciu, senatorul PSD, Ioan Deneş, prim-vicepreşedintele PSD BN, Nicolae Moldovan, secretarul executiv al aceleiaşi structuri, Romeo Florian, vicepreşedintele Consiliului Judeţean BN, Alexandru Pugna primarul comunei Căianu Mic, Paul Ştir, primarul Comunei Şintereag, Ioan Bob, preşedintele TSD BN, Bogdan Ivan, consilierul judeţean, Ioan Gafton şi alţii.
În Bistriţa, echipele PSD au împărţit materiale electorale şi au discutat cu locuitorii de pe bulevardul Decebal, străzile Crinilor, Ghiocelului şi altele. De asemenea o echipă de tineri, însoţită de preşedintele organizaţiei judeţene, Emil Radu Moldovan şi preşedintele executiv al filialei municipale, Ovidiu Creţu au vizitat interacţionat cu salariaţii companiilor Miro şi Transmixt.
MESAJUL ZILEI:
Guvernul Ponta a majorat cu 10% salariile profesorilor debutanți din învățământul preuniversitar și pentru preparatorii și asistenții din mediul universitar.
Totodată, miniştrii Cabinetului Ponta au acordat 46 de milioane de lei în 2013 și 1 miliard de lei în 2014 pentru plata salariilor restante câștigate în instanță de cadrele didactice.
Guvernul Ponta a deblocat posturile din învățământul superior.
Guvernul Ponta acordat o bursă lunară de 150 euro pentru medicii rezidenți, care și-au dublat astfel salariul.
Miniştrii Cabinetului Ponta au majorat cu 10%, de la 1 decembrie, în două etape, a salariile medicilor, asistenților medicali și asistenților sociali.
Victor Ponta a menținut în activitate peste 4.000 de asistente medicale și medici generaliști, prin eliminarea obligației de a se pensiona la 62 de ani și posiblitatea de a ieși la pensie la 65 de ani.
E SIMPLU. E CEL MAI BUN.
VICTOR PONTA – PREŞEDINTE!