(ELECTORAL) Victor Ponta: Vreau ca toţi românii să înceapă să simtă în propriile buzunare că economia începe să meargă bine!

Ce garanţii oferiţi românilor că majorările de salarii, pensii şi alte ajutoare se vor aplica aşa cum aţi promis?

Câtă vreme stă în puterea mea, nu se vor mai tăia niciodata salarii şi pensii în România, ci vom aplica toate măririle pe care le-am anunţat şi vom căuta fonduri şi pentru altele! Ceea ce am încercat în aceşti doi ani şi jumătate este să facem dreptate pentru cei loviţi de tăierile din 2010, dar şi pentru categorii uitate de guvern, cu nişte venituri foarte mici – precum medicii şi profesorii tineri. Am încercat să sprijinim cât mai multe categorii cu măsurile luate, dar sunt foarte conştient că mai sunt multe de făcut. O bună parte a românilor deja simt în propriile buzunare faptul că bugetul a avut mai mulți bani, pentru că economia a crescut şi am redus risipa. O simt pensionarii a căror pensie s-a mărit de la an la an, o simt cei care beneficiază de salariul minim pe economie, care a crescut la 900 de lei și o simt toți cei care beneficiază de ajutoare sociale mărite.

Iar în proiectul de buget pentru 2015 sunt cuprinse deja măsuri precum majorarea tuturor pensiilor cu 5% şi creşterea pensiei minime de la 350, la 400 de lei, dublarea alocaţiei pentru 500.000 de copii din familiile sărace, creşterea salariului minim, majorarea cu 16% a indemnizaţiei persoanelor cu dizabilităţi, marirea salariilor profesorilor. Știm că mai avem multe de făcut, dar lucrurile sunt pe drumul cel bun şi îi indemn pe oameni să aibă încredere.

 

L-aţi acuzat pe dl Iohannis că va tăia pensiile dacă va ajunge preşedinte. Care e argumentul dvs?

 

Programul domnului Iohannis ar costa bugetul de stat peste 6 miliarde de euro doar în 2015! Aceşti bani nu pot veni decât din noi datorii şi din tăieri de salarii şi pensii. Să nu uităm că premierul propus de Klaus Iohannis este Cătălin Predoiu, a cărui semnatură se află pe toate deciziile de tăieri de salarii şi pensii din 2010.

Chiar recent, la o emisiune TV, când a fost întrebat dacă va menţine indexarea pensiilor, a refuzat să spuna DA! Prin urmare, chiar cred că dl Iohannis are în plan tăierea pensiilor, iar argumentele sunt chiar declaraţiile şi proiectele domniei sale.

 

Cum va evolua economia României în 2014?

În cei doi ani și jumătate de când suntem la guvernare, România a avut creștere economică, iar în 2013 chiar am uimit toata Europa şi am depăşit şi cele mai optimiste prognoze. Anul acesta, până acum toate semnalele sunt bune: ultimele date ne arată că producția industrială a crescut, a crescut consumul, exporturile au ajuns la un maxim istoric, ceea ce este foarte bine.

O altă veste excelentă este faptul că avem excedent bugetar, ceea ce înseamnă că guvernul a cheltuit mai puțini bani decât a încasat. De aceea ne gândim acum să plătim în avans banii câștigati în instanță de profesori, magistrați și alți funcționari care au dat guvernul Boc în judecată. Am ajuta astfel bugetele pe 2015 și 2016 și am încuraja consumul, pentru că oamenii ar primi banii în luna decembrie, luna sărbătorilor.

Vreau ca toţi românii să înceapa să simtă în propriile buzunare că economia începe să meargă bine!

 

În statistici, lucrurile arată bine, dar care este efectul rezultatelor economice asupra românilor?

Tocmai asta îmi doresc: să ajungă fiecare familie din România să simtă aceste rezultate bune în propriul nivel de trai. De aceea mărim pensiile şi salariile, de aceea creştem diverse ajutoare şi indemnizaţii, de aceea am redus TVA la pâine şi vom reduce şi la fructe, legume şi carne, de aceea am redeschis spitale. În acelaşi timp, am redus CAS şi am eliminat peste 90 de taxe şi tarife, ca sa ajutăm în paralel şi mediul de afaceri şi să creăm locuri de muncă. Dacă economia produce mai mult, putem da mai mulți bani la educație, la sănătate, la infrastructură, putem să aplicăm mai multe măsuri sociale atât de necesare pentru cei cu venituri mici.

Contracandidatul meu, domnul Iohannis, este susținut de oameni care nu sunt de acord cu aceste politici. Ei își doresc să revină la austeritatea din 2010-2011 și să renunțe la măsurile pe care noi le-am luat. Dl Iohannis numeste “pomeni electorale” pensiile mărite, alocaţiile dublate pentru copiii săraci, salariile mărite ale profesorilor, subvenţiile crescute ale agricultorilor, cresterea indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. Sunt măsuri absolut necesare pentru aceşti oameni. Dacă le numeşte “pomeni electorale”, în mod cert dacă va ajunge preşedinte le va tăia!

Aş vrea să-l vad pe dl Iohannis spunându-i în faţă unui medic debutant că banii în plus pe care îi primeşte la salariul, şi asa mic sunt ”pomană electorală”. Sau să-i spună unui pensionar care primeşte pensia minimă, pe care ne-am angajat că o creştem, că nu merita acei bani în plus fiindcă ar fi “pomană electorală”…

Ce le transmiteți românilor înainte de votul de duminică?

Tuturor românilor le transmit să vină pe 16 noiembrie la vot și să-și exercite acest drept fundamental cu gândul la România și la viitorul pe care îl putem construi împreună. Este un moment foarte important pentru soarta României și dorința mea cea mai mare este să fim un popor unit și să depășim starea de discordie și conflict pe care Traian Băsescu și oamenii săi au promovat-o în ultimii 10 ani. Putem avea ca națiune un proiect comun și un președinte de care să fim mândri, care își iubește țara și promovează valorile sale autenti­ce, fie că vorbim de tradiție, credință, istorie sau speranțele noii generații.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole