BISTRIŢA: Se primesc cereri pentru noi locuinţe sociale

Bistriţenii cu venituri mici, care doresc să obţină anul viitor o locuinţă socială mai pot încă să depună cereri la Primăria Bistriţa. În funcţie de punctajul pe care îl vor primi, municipalitatea ar putea să le repartizeze o locuinţă. 20 de apartamente vor fi finalizate cu siguranţă în 2015.

Cererile pentru obţinerea unei locuinţe sociale sau de necesitate pentru anul 2015 se mai pot depune până la finele anului 2014, în cazul celor care doresc să obţină o locuinţă socială anul viitor.

Inclusiv chiriaşii a căror locuinţă a fost restituită sau urmează să fie restituită în natură fostului proprietar, în baza legilor proprietăţii, pot depune astfel de cereri.

Primăria Bistriţa derulează un amplu proces de construire a unor blocuri de locuinţe sociale, în special în cartierele Viişoara şi Subcetate, unde persoanele nevoiaşe ar putea primi o garsonieră sau un apartament.

 Astfel, dacă într-o primă fază vor fi gata 20 de locuinţe sociale, municipalitatea nu ştie deocamdată câte apartamente va mai reuşi să finalizeze anul viitor asta deoarece totul depinde şi de alocările financiare pentru astfel de investiţii.

Până acum, peste 300 de familii nevoiaşe au primit câte o locuinţă socială, în blocurile construite la Viişoara şi în zona Subcetate. În plus, pe lista de aşteptare sunt în prezent circa 800 de bistriţeni care locuiesc fie în chirie, în apartamente supra populate sau în case care au fost retrocedate şi pe care trebuie să le elibereze.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole