Veşti bune pentru cei care preferă să petreacă sărbătorile de iarnă departe de casă. Cabanele Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud mai pot fi închiriate încă pentru Crăciun, iar preţurile sunt neschimbate faţă de cele de anul trecut.
Cabanele de vânătoare ale Direcţiei Silvice s-au dovedit a fi extrem de căutate pentru cei care doresc să îşi petreacă sărbătorile de iarnă aici. De Crăciun însă, cine nu a sunat din timp, mai are posibilitatea să îşi rezerve una dintre cabane, deoarece există locuri libere.
Turiştii vin din toate colţurile ţării şi caută locuri ferite de aglomeraţia cotidiană ca să-şi petreacă sărbătorile, mai ales că preţurile au rămas neschimbate. În plus, unele cabane au suferit lucrări majore, fiind modernizate, iar drumurile nu mai sunt un impediment acum.
Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud are şase cabane în Aluneasa, Fiad, la Herghelia din Beclean, Valea Secii, Coldău şi Dealul Negru. Tarifele pornesc de la 30 de lei de persoană pe zi şi pot ajunge până la 45 de lei pe zi, în funcţie de locaţia aleasă de turişti.