Având în vedere specificul acestei perioade caracterizate de multitudinea activităţilor derulate cu ocazia sărbătorilor tradiţionale în spaţiul public se impune o prezenţă activă a structurilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud în zonele şi mediile care pot afecta siguranţa persoanelor şi bunurilor acestora, în scopul asigurării climatului de normalitate publică.
Tot în această perioadă se petrec anumite fapte antisociale caracteristice, printre cele mai importante fiind tăierea şi comercializarea ilegală a brazilor de Crăciun şi comercializarea ilegală a materialelor pirotehnice.
Ca în fiecare an pentru Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud sunt prioritare misiunile de asigurare a ordinii şi siguranţei publice cu ocazia adunărilor publice, de referinţă fiind cele prilejuite de concerte sau alte manifestări cultural–artistice organizate în spaţiul public (Târgul de Crăciun, Colinde şi Cântece de Crăciun), acţiunile desfăşurate pentru comemorarea Revoluţiei din Decembrie 1989 (16 – 23 decembrie), manifestările publice organizate cu ocazia Crăciunului, pentru marcarea trecerii în noul an (Revelionul), această perioadă încheindu-se cu sărbătoarea Bobotezei şi a Sfântului Ioan.
Pe lângă aceste activităţi jandarmii vor acţiona pentru executarea misiunilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona montană, a pârtiilor de schi sau săniuş, pe traseele turistice montane pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor din zona acestora, participă împreună cu alte instituţii abilitate supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei fondului cinegetic, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale, participă la căutarea şi salvarea-evacuarea persoanelor/turiştilor care se află în pericol în zona de responsabilitate, cu efectivele Posturilor Montane Rodna şi Piatra Fântânele.
Jandarmeria Bistriţa-Năsăud – prin structurile de ordine publică va acţiona şi în comun, în cooperare / colaborare sau în sprijinul unor instituţii abilitate ale statului.
Jandarmeria Bistriţa-Năsăud prin structurile mobile şi specializate subordonate va acţiona pentru îndeplinirea următoarelor măsuri:
– adaptarea dispozitivelor specifice în vederea prevenirii situaţiilor generatoare de riscuri în domeniul ordinii şi siguranţei publice;
– asigurarea ordinii publice şi siguranţei persoanelor în locurile în care se organizează evenimente de interes public (comemorarea victimelor Revoluţiei din 1989, sărbătoarea Revelionului, alte manifestări cultural-artistice, sportive etc.);
– intensificarea acţiunilor comune cu organele abilitate în zonele montane precum şi în pieţe în vederea prevenirii tăierii şi comercializării ilegale a brazilor;
– asigurarea respectării prevederilor legale privind comercializarea şi utilizarea articolelor pe bază de amestecuri pirotehnice;
– participarea la activităţile de prevenire şi combatere a efectelor unor situaţii de urgenţă ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase deosebite (căderi masive de zăpadă, inundaţii, etc.);
– participarea la menţinerea ordinii publice în sistem integrat împreună cu Poliţia, prin patrulări mixte în mediul urban şi rural;
– suplimentarea cu efective a echipei de intervenţie constituite la nivelul instituţiei pentru intervenţia promtă şi eficientă în cazul unor situaţii neprevăzute (de risc public);
– la solicitare, acordarea sprijinului necesar Direcţiei Sanitar-Veterinare Bistriţa-Năsăud în vederea efectuării în comun a unor activităţi de control în pieţe agro-alimentare şi centre comerciale, pentru verificarea modului de depozitare, transport şi valorificare a produselor din carne în scopul asigurării respectării cadrului legal în domeniu şi prevenirea faptelor ce ar putea afecta sănătatea populaţiei;
– constituirea la sediul inspectoratului a echipelor specializate pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate;
Concomitent cu aceste misiuni va fi asigurată paza şi protecţia celor 16 obiective aflate în responsabilitatea IJJ BN şi a transporturilor de valori în beneficiul Trezoreriei precum şi a transportului de corespondenţă clasificată.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul