15 şoferi au rămas anul acesta fără permisul auto, din cauză că sufereau de afecţiuni oftalmologice, psihice sau cardiologice. Medicii de familie, care constată că pacienţii lor se confruntă cu astfel de probleme, sunt cei care au obligaţia de a anunţa Serviciul Poliţiei Rutiere.
„În cursul acestui an, 15 permise de conducere au fost retrase ca urmare a faptului că titularii au fost declaraţi inapţi pentru a conduce autovehicule din motive medicale. Dintre acestea 8 permise de conducere au fost retrase ca urmare a afecţiunilor de natură oftalmologică, 6 ca urmare a afecţiunilor psihiatrice şi unul pentru o afecţiune cardiologică„, a declarat Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.
Cadrele medicale care constată că pacienţii lor au afecţiuni din cauza cărora nu mai pot conduce un autoturism în siguranţă, au obligaţia de a anunţa organele de poliţie. În caz contrar, aceştia riscă să fie sancţionaţi. “Medicul de familie solicită un examen de specialitate atunci când constată că un pacient prezintă afecţiunile medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii. În cazul în care unitatea medicală constată că persoana în cauză este inaptă medical, informează în mod obligatoriu serviciul rurier de pe raza de competenţă” a mai spus Antonela Gorgan.
De la începutul acestui an , la nivel naţional, au fost suspendate 420 permise de conducere din cauze medicale. Numai în primul trimestru al anului au fost retrase 175 astfel de documente.
Tinca Augusta