După c ele 19 etape jucate în seria a cincea a ligii cu numărul trei, Gloria Progresul Bistrița abordează etapa a 20-a de pe poziția a 11-a a clasamentului, consecință a înfrângerii suferite la Jucu, scor 2 la 1.
Nici meciul de acasă contra celor de la Arieșul Turda nu este un joc tocmai ușor, ocupanta locului cinci fiind extrem de motivată să bată pe stadionul Jean Pădureanu, ceea ce ar putea trimite Progresul direct printre codașele clasamentului, dacă derby-ul leneșelor Dej-Iernut, va fi câștigat de oaspeți.
Tot în această etapă, FCM Baia Mare va evolua în deplasare la Avântul Reghin, în timp ce FC Zalău va juca pe terenul grupării lui Cristian Coroian, Metalurgistul Cugir.
În ceea ce privește jocurile etapei cu numărul 20, programul arată în felul următor: Metalurgistul Cugir – FC Zalău, Sănătatea Cluj – CS Oşorhei, FCM Avântul Reghin – FC Municipal Baia Mare, Unirea Dej – CS Iernut, FC Gloria Progresul – FC Arieşul 1907 Turda, CSC Sânmartin – Unirea Jucu și CSM Sighetu Marmaţiei – Industria Galda.
Partida dintre Gloria Progresul Bistrița și Arieșul Turda se va juca sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 17.00, pe stadionul municipal.