Peste 200 de elevi din Bistrița-Năsăud riscă să piardă alocația pentru susținerea familiei

 Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a transmis către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud în luna martie 2015 situaţia frecventării cursurilor de către copiii cu vârstă şcolară din familiile beneficiare de acest drept, pentru semestrului I al anului şcolar 2014-2015.

Astfel, la nivelul judeţului nostru: un număr de 1.907 elevi au avut 1 – 9 absenţe nemotivate pentru care nu se aplică o diminuare, 355 elevi au avut 10 – 19 absenţe nemotivate pentru care se aplică o diminuare de 20%, 20 elevi au avut 20 de absenţe nemotivate pentru care se aplică o diminuare de 50%, iar 248 elevi au avut peste 20 de absenţe nemotivate pentru care se aplică o suspendare pentru maxim 6 luni.

Familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie de până la 530 lei inclusiv (1,06ISR – începând cu 01.07.2013) care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei.

Conform prevederilor Legii nr. 277/2010 republicată, privind alocaţia pentru susţinerea familiei, copiii de vârstă şcolară trebuie să frecventeze fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ organizate potrivit legii şi să nu înregistreze absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare, cu exceptia copiilor de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat dacă prezintă certificatul de încadrare în grad de handicap şi dovada eliberată de către autorităţile competente prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învăţământ prevăzută de lege.

Pentru familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat şi care nu frecventează o formă de învăţământ, organizată în condiţiile legii, alocaţia se acordă cu condiţia prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi a dovezii că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învăţământ.

Drept urmare, începând cu drepturile plătite în luna aprilie 2015 pentru luna martie 2015, cuantumul alocaţiei pentru susţinerea familiei a fost diminuat de la un total de 54.569 lei la 42.426 lei pentru 278 familii, astfel: pentru 2 familii cu 70%, pentru o familie cu 60%, pentru 7 familii cu 50%, pentru 13 familii cu 40%, iar pentru 255 familii cu 20%, pe o perioadă de 3 luni.

Pentru 167 familii cuantumul alocaţiei pentru susţinerea acestora, în sumă totală de 37.660 lei a fost suspendat ca urmare a înregistrării unui număr mai mare de 20 de absenţe nemotivate de către copiii acestora sau datorită abandonului şcolar, până la următoarea situaţie transmisă de ISJ, dar nu mai mult de 6 luni.

Comparativ cu semestrele anterioare situaţia se prezintă astfel:

Semestrul II

2012-2013Semestrul I

2013-2014Semestrul II

2013-2014Semestrul I

2014-2015Nr.Valoare – leiNr.Valoare – leiNr.Valoare – leiNr.Valoare – leisuspendări29726.15720221.24920120.60816737.660diminuări260de la: 30.663

la: 23.484218de la: 22.405

la: 17.066252de la: 25.526

la: 19.534278de la: 54.569

la: 42.426

Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia, lista bunurilor mobile şi imobile, precum şi suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală nu depăşeşte suma de 2.500 euro/familie şi adeverinţe privind frecventarea cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în întreţinere, care se înregistrează la primăria de domiciliu sau reşedinţă, cu obligaţia reactualizării declaraţiei din 3 în 3 luni după stabilirea dreptului la alocaţie.

 

Cuantumuri alocaţie pentru susţinerea familiei

 

ASF

Familii biparentale cuVenituri

0-200 lei/persVenituri

201-530 lei/pers1 copil82752 copii1641503 copii2462254 sau mai mulţi copii328300

ASF

Familii monoparentale cuVenituri

0-200 lei/persVenituri

201-530 lei/pers1 copil107       1022 copii2142043 copii3213064 sau mai mulţi copii428408

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole