În primele zece luni ale anului 2022, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 2421 persoane, dintre care 1155 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1335 au peste 45 de ani, 239 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 332 au între 25 și 35 de ani, iar 515 sunt tineri sub 25 de ani .
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1174 provin din mediul urban, iar 1247 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (869), urmate de cele cu studii gimnaziale (650). Numărul celor cu studii profesionale este de 549, cei cu studii superioare sunt în număr de 209, iar cei cu studii primare sunt în număr de 144.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 2350 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele zece luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6635 persoane.
Povestea penală a primarului băimărean Cherecheș e practic încheiată, deși sentința definitivă o vom afla peste câteva zile!
EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA Șapte ani fără...
Deschide