(GALERIE FOTO) Angajaţii ISU Bistriţa-Năsăud au donat sânge

Angajaţii ISU Bistriţa-Năsăud au donat sânge

Pompierii bistriţeni s-au raliat unei campanii care încearcă să salveze vieţile oamenilor aflaţi la nevoie. Nu vorbim despre incendii sau calamităţi naturale, ci despre o campanie de donare de sânge. Din Inimă pentru Inimi a mobilizat la nivel judeţean 100 de angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

 Campania Din Inimă pentru Inimi a fost iniţiată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în contextul Zilei Mondiale a Inimii. Este o altă manieră de a ajuta oamenii aflaţi la nevoie, spun reprezentanţii ISU.

Noi oricum salvăm vieţi în fiecare zi. Asta este doar o altă manieră prin care putem să ajutăm oamenii aflaţi la nevoie. Sperăm ca şi alţi bistriţeni să urmeze exemplul nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU BN, Vasile Trifan.

Pentru Centrul de Transfuzii Bistriţa, ajutorul primit din partea pompierilor a fost o mană cerească, spun reprezentanţii instituţiei.

Am organizat această campanie la solicitarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. PRactic ideea a fost a lor. Noi ne bucurăm, contează foarte mult ajutorul lor. Vă daţi seama 100 de pungi de sânge, la care dacă mai adăugăm media de 20 de donatori pe zi care vin la centru, în 3 zile o să avem 160 de pungi de sânge. este ca o mană cerească pentru noi. Şi aşa sunt grupe sanguine la care stocul este pe zero”, a declarat purtătorul de cuvânt al centrului de Transfuzii Sanguine Bistriţa, Marius Cârcu.

Prin intermediul campaniei Din Inimă pentru Inimi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă face apel la toţi bistriţenii de a se ralia acestui demers şi de a dona sânge pentru a-i ajuta pe cei aflaţi la nevoie.
[scrollGallery id=2]

Recomandari

Alte Articole