Autoturism furat în Bistrița

La data de 18 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Bistriţa, a sesizat prin 112 faptul că, în noaptea de 17/18 februarie, i s-a sustras autoturismul pe care l-a lăsat parcat în apropierea locuinţei. Valoarea autoturismului este de aproximativ 13.000 euro.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat de îndată verificările, iar ca urmare a investigaţiilor efectuate, au identificat un tânăr de 15 ani, din Fălticeni, judeţul Suceava, bănuit de comiterea faptei. Totodată, au stabilit faptul că tânărul ar fi sustras autoturismul din parcarea unui bloc, unde se afla parcat, neasigurat, cu cheia în contact şi a plecat cu acesta înspre Suceava. Pe raza oraşului Gura Humorului, a fost implicat într-un eveniment rutier, fiind identificat la volanul autoturismului sustras de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului.

Autoturismul a fost recuperat şi restituit păgubitului, iar cercetările continuă de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal de furt calificat.

Recomandari

Alte Articole