BECLEAN: Elevii de la C.N. ,,Petru Rareș” au vizitat Muzeul ,,Octavian Goga” din Ciucea

Sub deviza „Lumea este o carte, dar dacă nu călătoreşti ca să o descoperi, citeşti o singură pagină” ( Sfântul Augustin), elevii de la Colegiul Național ,,Petru Rareș” din Beclean au vizitat, la Ciucea, muzeul  ,,poetului pătimirii”, Octavian Goga.

Cadrele didactice care au inițiat proiectul ,,Oradea-punte între lumi” (prof. Cristian Nicula, prof. Năstase Delia, prof. Mureșan Lavinia, prof. Cîmpean Emese, prof. Marian Constantin și prof. Nicula Nelia) au însoțit un grup de 46 de elevi în periplul pe meleaguri bihorene.

Prof. Lavinia Mureșan a declarat pentru Transilvania News ,, Am trăit un sentiment inexplicabil la Ciucea. L-am simțit prezent pe Octavian Goga între noi și, repet, inexplicabil, mi-au venit în minte versurile lui Mircea Micu: <<Trei pruni bătrâni și brazii îl așteaptă/Din viforul trecutului amar/Mi s-a părut că s-a oprit la poartă/ Poetul pătimirii noastre iar./ A dat să intre, dar s-a-ntors deodată/ Și-a mers pierdut pe coama unui deal/ Nu isprăvise de umblat, pesemne, /Din marea-i pribegie, prin Ardeal… >> Cert este că a fost o experiență frumoasă.”

Scopul principal al acestei excursii pe meleaguri bihorene a fost dezvoltarea orizontului de cunoaștere, prin îmbinarea noțiunilor de geografie, biologie, istorie, literatură, religie, muzică, sculptură cu specificul cadrului natural și cu regiunile străbătute.

Prof. Nelia Nicula a precizat: ,,Am urmărit cultivarea sentimentului de mândrie patriotică, prin declanșarea de emoții, aprecieri asupra frumuseților fizice, economice, religioase ale teritoriului patriei si împletirea cu elemente de istorie ale trecutului și prezentului poporului român.” Rezultatele proiectului se vor concretiza în editarea unui CD/DVD pentru fiecare clasă cu momentele semnificative ale activităţilor desfăşurate în timpul proiectului, realizarea unui concurs de eseuri, a unor sedințe de informare a elevilor cu privire la importanța obiectivelor vizitate și prezentarea lor în cadrul unui filmuleț realizat pe suport electronic. În plus, va fi organizat un concurs de fotografii pe diferite teme: geografie, biologie și literatură.

Raimond Petruț

  

Recomandari

Alte Articole