BISTRIȚA: Prima ediţie a Consursului de iniţiere în orientare sportivă (Galerie FOTO)

Paşcu Bianca şi Alessia au câştigat prima ediţie a Consursului de iniţiere în orientare sportivă „Cupa Zilei Copilului”. Evenimentul care a avut loc astăzi în Parcul Municipal a fost organizat de Asociaţia EURO-TIN BN, în colaborare cu CS NORD-TEAM Bistriţa şi TSD Bistriţa.

La concurs au participat 20 de părinţi şi copii, împărţiţi în 10 echipe. Concurenţii au trebuit să găsească 10 puncte de control, dotate cu compostoare, răspândite pe întreaga suprafaţă a Parcului Municipal. În acest sens, fiecare echipă a primit o hartă pe care erau marcate respectivele repere. Concurenţii au avut la dispoziţie câte un minut să studieze harta, după care au fost pornite cronometrele.

Locul II a fost ocupat de Zăgrean Bianca şi Adriana, locul III de Popa Rareş Andrei, iar locul IV de Iuhas Alexandru. Primii trei au primit din partea oganizatorilor câte o busolă pentru orientare sportivă, iar concurentul de pe locul IV a primit o sticlă de apă pentru drumeţii. Toţi participanţii au fost recompensaţi cu diplome şi ciocolată.

Recomandari

Alte Articole