BISTRIŢA: Şcoală după şcoală la ,,Ştefan cel Mare”

Şcoala după şcoală. Grupul ţintă îl reprezintă copiii cu posibilităţi materiale reduse, cei cu părinţii plecaţi în străinătate şi care au probleme în asimilat conţinuturile programei şcolare. Un astfel de proiect pilot a fost inaugurat la Şcoala Gimnazială ,,Ştefan cel Mare” din Bistriţa.

 

Cei mici beneficiază de ghidare şi coordonare educaţională din partea profesorilor voluntari, cu o bogată experienţă în predare. Organizarea programului after-school s-a făcut la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sătmarului, iar în acest proiect s-au implicat profesori voluntari. La programul after-school participă 25 de copii, iar acesta se desfăşoară de luni până joi, între orele 12:00-16:00, iar vineri, între orele 12:00-14:00, conform pr. Tudor Mudure, coordonatorul proiectului „Şcoală după şcoală-Sfântul Stelian“.

 

 

Cei mici sunt implicaţi în jocuri de cunoaştere, educaţionale şi de logică. De asemenea, la ,,Clubul de cunoaştere”, profesorii prezintă celor mici Biblia, copiii învaţă limbi străine şi îşi îmbogăţesc limbajul prin lecturi. Elevii mai participă la clubul de sport şi mişcare, la cel de artă şi meşteşug, unde sunt ateliere de muzică, teatru şi pictură. Totodată, în vacanţe vor avea posibilitatea de a participa la şcolile de vară şi taberele tematice, organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Pentru activităţile desfăşurate nu se percep taxe, acestea fiind susţinute de iniţiatorii şi colaboratorii proiectului. Părinţii plătesc doar masa de prânz şi materiale didactice.

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole