Bunuri, în valoare de aproximativ 6500 de lei, au fost recuperate de polițiști la scurt timp de la sesizarea unui furt comis în Bața

La data de 15 decembrie a.c., un bărbat, de 51 ani, din Dej, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că în noaptea de 14/15 decembrie, persoane necunoscute au sustras bunuri dintr-un magazin alimentar, situat pe raza localității Bața și gestionat de soția sa. Valoarea bunurilor sustrase este de aproximativ 6.500 de lei.

La scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, din Reteag, bănuit de comiterea furtului. Bunurile reclamate ca fiind sustrase au fost recuperate și restituite păgubiților.

Față de bărbatul bănuit de comiterea furtului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, iar cercetările continuă în cadrul unui dosar penal de furt calificat.

Recomandari

Alte Articole