Lucrările Conferinţei se vor desfăşura în data de 19 februarie 2014, între orele 9.30 –11.00, în Sala Opera a Hotelului Intercontinental din Bucureşti.
Conferinţa este organizată de către Fundaţia Friedrich Ebert în colaborare cu Ministerul Muncii, Ambasada Republicii Federale la Bucureşti şi Federaţia Sindicatelor din Germania. Organizatorii îşi propun informarea cetăţenilor români care doresc să muncească în Germania, pentru a preveni exploatarea şi abuzurile de pe piaţa muncii, sens în care va fi lansat, în cadrul Conferinţei, ghidul „Eşti informat, eşti protejat – ce trebuie să ştii pentru a putea lucra cu succes în Germania”.
Doina PANĂ, ministru delegat pentru Dialog Social va susţine, în cadrul lucrărilor Conferinţei, o alocuţiune axată pe tematica implicării favorabile a autorităţilor şi sindicatelor germane în sprijinirea românilor care muncesc în Germania.
Cabinet ministru delegat pentru Dialog Social