COMUNICAT IPJ BN: Măsuri de ordine și siguranță publică în perioada sezonului estival 2014

În perioada sezonului estival, structurile de poliţie vor desfăşura activităţi suplimentare în vederea menţinerii ordinii şi liniştii publice şi a preîntâmpinării producerii unor evenimente negative pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud.

Astfel, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi apărarea patrimoniului public şi privat în localităţile urbane şi rurale, poliţiştii de la ordine publică vor intensifica acţiunile de patrulare, cu precădere în zonele de agrement şi în staţiunile turistice, cu afluenţă numeroasă de persoane, în scopul descurajării comiterii de fapte antisociale.
Totodată, se va asigura prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, la orele de vârf, pe principalele artere şi pe traseele de acces către zonele turistice, pentru depistarea, identificarea şi sancţionarea participanţilor la trafic care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în localităţi şi pe principalele căi de comunicaţie.

Prin crearea unui sistem integrat de prevenire şi combatere a infracţionalităţii stradale, poliţiştii bistriţeni vor acţiona, în perioada 1 iulie -15 septembrie a.c., pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor precum şi respectarea ordinii şi liniştii publice.

Pentru ca zilele libere din perioada de vară să fie cât se poate de reuşite, poliţiştii vă readuc în atenţie o serie de măsuri pe care le puteţi lua, pentru a nu deveni victimele unor infractori.

CÂND PLECAŢI DE ACASĂ:

• Încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.
• Rugaţi un vecin să vă supravegheze locuinţa. Nu lăsaţi sume mari de bani sau valori în casă.
• Nu postaţi pe reţelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteţi departe de casă, întrucât poate constitui o invitaţie pentru hoţi!

PROTEJAŢI-VĂ BUNURILE PERSONALE ATUNCI CÂND VĂ RECREAŢI!

• Acordaţi o atenţie sporită lucrurilor personale atunci când mergeţi să vă relaxaţi, în timpul ieşirilor la iarbă verde, la piscine, ştranduri sau la pescuit.
• Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale! Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv.
• Nu lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere pe plajă!

ÎN STAŢIUNE:

• Când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină.Nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi!
• Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare efectuării plăţilor curente!
• Nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.). Câteva momente de neatenţie sunt de ajuns pentru ca infractorii să le sustragă.
• Dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsaţi geamurile deschise! Este calea cea mai uşor accesibilă hoţilor!
• Închideţi uşile de la balcon/terasă (acestea pot fi uşor escaladate)!

SIGURANŢA AUTOTURISMULUI:

• Stabiliţi cu exactitate traseul, prevăzând locurile de popas sau de staţionare pe timpul nopţii.
• Dacă doriţi să vă odihniţi puţin, nu opriţi în locuri necunoscute şi mai ales izolate. Căutaţi popasurile special amenajate în acest sens. Parcaţi autoturismul într-un spaţiu bine iluminat sau păzit, închideţi geamurile şi asiguraţi-vă că l-aţi încuiat.
• Atunci când opriţi, fie şi pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptopuri, camere video, bagaje) pot fi tentante pentru hoţi.
• Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.
• Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul. Nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii.

Pentru orice situaţie care poate constitui o urgenţă, apelaţi serviciul unic de urgenţă 112!

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole