Cristian Florian: Statul ar trebui să suporte costurile de repatriere a românilor morți în străinătate

Senatorul bistrițean Cristian Florian a declarat în cadrul unei conferințe de presă că statul român ar trebi să plătească taxele de repatriere și transportul cetățenilor români decedați în străinătate.

 

 

,,Vorbim de costuri care se ridică la 4-6.000 de euro, ce acoperă taxe şi transportul în ţară. Punctual, în situaţii intens mediatizate statul a intervenit, fie pentru a salva marinari aflaţi în situaţii dificile pe mările lumii, a intervenit în situaţiile accidentelor din Muntenegru şi Ungaria, dar nu sunt puţine cazurile în care români de-ai noştri îşi pierd viaţa în străinătate, iar corpurile lor zac luni de zile în morgă, pentru că famiile lor nu au bani să-i aducă în ţară şi să-i înmormânteze creştineşte”, a declarat senatorul democrat-liberal.

 

Cristian Florian a mai precizat că , alături de 11 colegi senatori, ți-a pus semnătura pe un proiect de lege care prevede ca statul român să suporte cheltuielile de repatriere a celor decedaţi în afara graniţelor ţării, în situaţiile în care familiile nu pot suporta aceste cheltuieli: ,,Îmi exprim încrederea că toţi colegii parlamentari vor înţelege dramatismul acestor situaţii şi vor susţine această propunere.”

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole