Deținuții din Penitenciarul Bistrița au devenit dependenți de speranță

Așa cum spunea inspectorul de penitenciare Laura Opriș, închisoarea nu este un capăt de drum, ci un cadru în care poți să îți retrasezi drumul în viață. Ca urmare a creșterii constante a numărului de deținuți care s-au declarat foști consumatori de droguri la momentul încarcerării, Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog derulează în perioada octombrie – noiembrie 2013 o amplă campanie de conştientizare şi informare a persoanelor private de libertate asupra fenomenului consumului de droguri şi a serviciilor existente în reţeaua comunitară, în toate aşezămintele de detenţie.

 

 

În Penitenciarul Bistrița, campania ,,Dependent de speranță – Închisoarea nu e un capăt drum” este implementată de specialiştii din sectorul reintegrare socială ai unității, în colaborare personalul responsabil din domeniul reducerii cererii de droguri ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud.

Grupul țintă avut în vedere reunește persoane private de libertate foste consumatoare de droguri care se apropie de finalul executării pedepsei, precum şi deţinuţi incluși în programul de asistenţă psihologică destinat dependenţelor.

,,Activitățile constau în sesiuni de informare directă, realizate de specialiştii implicați în proiect, corelate cu sesiuni de dezbateri privind materialele din cadrul campaniei (film documentar privind dinamica fenomenului consumului de droguri, testimoniale ale consumatorilor de droguri, testimoniale ale foştilor consumatori de droguri care execută pedepse privative de libertate, precum şi informaţii privind reţeaua de servicii de asistenţă integrată şi alte servicii comunitare care pot fi accesate după liberare, în vederea reintegrării sociale).
Pentru ca gradul de informare al populației carcerale asupra fenomenului consumului de droguri să fie cât mai ridicat, prin televiziunea cu circuit închis a Penitenciarului Bistrița sunt difuzate pe durata campaniei un film documentar realizat de Agenţia Naţională Antidrog în colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, privind fenomenul consumului de droguri şi efectele acestuia, precum și un spot de promovare a serviciilor de asistenţă integrată şi reintegrare socială”
a declarat insp. Laura Opriș, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistrița.

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole