Doi tineri au murit într-un grav accident de circulație produs azi în Năsăud

Astăzi, 15 iulie a.c., pe DN 17D, în localitatea Năsăud, un tânăr de 25 de ani din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Rebrișoara spre Năsăud, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a colizionat cu două autotractoare care staţionau regulamentar în afara părții carosabile.

Din accident a rezultat decesul a doi tineri de 20 , respectiv 26 de ani din localitatea Sângeorz-Băi, ambii pasageri ai autoturismului și rănirea gravă a conducătorului auto.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Recomandari

Alte Articole