Doina Pană promovează implicarea femeilor în dialogul social

Ministrul delegat pentru Dialog social organizează, împreună cu Confederaţia Sindicală Naţională ,,Meridian” şi Federaţia Agricultorilor ,,Fermierul”, conferinţa cu tema ,,Rolul şi implicarea femeilor în dialogul social – egalitate de şanse între femei şi bărbaţi”. Conferinţa este organizată prin Proiectul Împreună pentru dezvoltarea Dialogului social în România, confinanţat de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Lucrările conferinţei se vor desfăşura miercuri, 6 noiembrie 2013, la RIN GRAND Hotel Bucureşti, începând cu ora 9.00, informează Biroul de presă al Doinei Pană.

Obiectivul conferinţei este de a asigura un cadru de dezbatere şi dialog social între reprezentanţii administraţiei publice, ai partenerilor sociali şi ai societăţii civile organizate, pe teme ce privesc cadrul politic şi legislativ care reglementează la nivel naţional şi european egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei.

Aspectele care vor fi dezbătute cu prioritate cu ocazia acestui eveniment sunt:
Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2014 – 2020 şi Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei;
Strategia Naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2014 – 2017 şi Planul general de acţiune pentru implementarea Strategiei.

Raimond Petruț

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole