,,Partenerii sociali sunt datori să caute soluții.” Afirmația îi aparține Doinei Pană, ministru delegat pentru Dialog Social, și a fost făcută în urma unei întâlniri de lucru cu o delegaţie a Federaţiei Sindicatelor din Germania.
Confrom Cabinetului ministrului delegat pentru Dialog Social, întâlnirea a avut loc în 18 februarie 2014. Scopul principal al evenimentului a fost identificarea de soluţii pentru o bună inserţie a muncitorilor români pe piaţa muncii din Germania. În acest context, ministrul Doina Pană a apreciat favorabil implicarea sindicatelor şi autorităţilor germane în demersurile de informare a românilor care doresc să muncească în Germania, în scopul prevenirii exploatării şi a abuzurilor la adresa acestora.
Partenerii germani au remarcat rolul benefic al forţei de muncă provenind din România pe piaţa muncii din Germania, argumentat cu informaţii din piaţa muncii şi date statistice, care pun în evidenţă contribuţia notabilă a muncitorilor români la progresul economiei germane.
„Apreciez aceste afirmaţii pe care le faceţi şi consider că o voce ca a dumneavoastră poate duce la o schimbare de mentalitate în societatea germană în privinţa migraţiei forţei de muncă. Cum migraţia forţei de muncă în Uniunea Europeană este firească, partenerii sociali sunt datori să caute împreună soluţii pentru a amplifica efectele benefice ale acestui fenomen. Guvernele, sindicatele, patronatele, societatea civilă, prin eforturi concertate, pot ajunge la a transforma principiul liberei circulaţii a forţei de muncă, în sensul filosofiei care stă la baza construcţiei europene, într-o sursă de prosperitate, progres economic şi integrare”, a conchis Doina Pană.
Părţile au convenit continuarea şi intensificarea dialogului în interesul românilor care muncesc sau intenţionează să muncească în Germania.