Elevii lui Coroian și Negrean au obținut prima victorie în actualul sezon al Ligii a II-a: Gloria-Minerul Motru 2-0

Circa 300 de spectatori au asitat la prima victorie a Gloriei Bistrița în actualul sezon al Ligii a II-a. Primul gol al bistrițenilor a venit în minutul 62, când Antonache a înscris cu capul. Golul doi a fost marcat în minutul 70, când Dam Matei își trece numele pe lista marcatorilor.

Partida, contând pentru etapa a II-a a ligii secunde, s-a disputat sâmbătă, 14 septembrie, pe Stadionul ,,Jean Pădureanu” din Bistrița.

Sandu Negrean și Cristian Coroian au folosit următorii jucători: Albuț – Țîrca, Dan Matei, Hlinca, Polgar – Budăcan (Mariș 88), Mărginean, Stancu (Brumă 90), Chițu (Olimpiu Bucur 65) – Antonache, Curtuiuș.

La finalul jocului Cristian Coroian, directorul tehnic al grupării din Parcul Municipal, a declarat: ,,A fost greu, ne aşteptam la asta, am ştiut că Minerul Motru este o echipă agresivă. Am început meciul mai greoi, am avut o primă repriză nu prea reuşită, însă a doua repriză ne-a aparţinut în totalitate şi, per ansamblu, eu zic că este o victorie meritată. Îi felicit pe jucători pentru felul cum au luptat. Toată echipa este la noi remarcată. În Cupa României n-am reuşit să ne impunem, deşi am vrut să mergem în 16-imi. Am fost şi puţin surprinşi de starea terenului şi n-am reuşit să câştigăm. Important pentru noi este însă campionatul, avem ca obiectiv promovarea şi toate forţele sunt concentrate pe campionat.”

În etapa a III-a a ligii secunde, Gloria va evolua în deplasare cu Alro Slatina, sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 11:00.

 

Raimond Petruț

foto: acfgloria.ro

Recomandari

Alte Articole