Expoziție 3D la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, vă invită la vernisajul expoziției „Monumente 3D. Digitizarea patrimoniului imobil din Transilvania, Muntenia și Dobrogea”, care va avea loc vineri, 10 februarie 2023, cu începere de la ora 13.00, în sala de ședințe de la etaj.
„Prin această expoziție, vă propunem o incursiune virtuală în patrimoniul cultural imobil din România. În ultimii ani, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a fost un partener constant atât al Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, cât și al Institutului Național al Patrimoniului în ceea ce privește direcțiile de documentare digitale ale patrimoniului imobil din România. Acestea au constat în acțiuni de digitizare a clădirilor de patrimoniu în stare de procolaps sau colaps, atât de pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, cât și din restul țării.
Expoziția prezentă în perioada următoare este o primă diseminare spre publicul larg a rezultatelor acestui proiect. Publicul vizitator va avea acces virtual prin intermediul echipamentelor VR la o serie de opt clădiri de patrimoniu, scanate prin metoda fotogrammetrică, având ocazia să interacționeze direct cu modelele 3D realizate în cadrul proiectului, informează managerul Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud”, Alexandru Gavrilaș.

Recomandari

Alte Articole