În amintirea eroilor bistrițeni

Astăzi, 1 octombrie 2013, comemorăm trei ani de zile de la tragicul eveniment din data de 1 octombrie 2010, când în jurul orei 1030 (ora României), sublocotenenţii post-mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip au căzut la datorie, în timpul executării unei misiuni în Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului HMMWV în care se aflau aceştia.

Atacul s-a produs în Provincia Zabul, la aproximativ 40 de km nord-est de Qalat, în urma exploziei, fiind rănit şi plutonierul major Vasile Zbâncă. Militarul rănit a fost transportat, conform procedurilor, cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman.

Militarul rănit şi cei doi militari care şi-au pierdut viaţa făceau parte din Batalionul 812 Manevră „Şoimii Carpaţilor”. Sublocotenentul post-mortem Marius Florin Sfecheş avea 25 de ani, sublocotenentul post-mortem Cristian-Petru Filip avea 26 de ani şi ambii erau necăsătoriţi. Militarii care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului Naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în Teatrul de Operaţii din Afganistan, au fost avansaţi la gradul de sublocotenent post-mortem, de către ministrul apărării naţionale şi decoraţi cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război, de către Preşedintelei României.

La Biserica Militară a garnizoanei Bistriţa, începând cu ora 0830, a avut loc slujba de pomenire a celor doi eroi ai Batalionului 812 Infanterie “Bistriţa”, slujbă oficiată de către preotul militar al garnizoanei, Iustin Iuliu Şomodean, unde au participat familiile celor doi eroi, cât şi militari din cadrul batalionului, rude şi prieteni. Cei doi eroi, căzuţi la datorie în Teatrul de Operaţii din Afganistan vor rămâne veşnic vii în amintirea noastră şi aducem pe acestă cale un pios omagiu familiilor greu încercate.

Eroii nu mor niciodata, Bunul Dumnezeu sa-i odihnească în pace !!!

Ofiţer cu informarea şi relaţiile publice la UM 02110 Bistriţa

Locotenent Iulian DĂMĂCUŞ

Recomandari

Alte Articole