Incendiu la un garaj în localitatea Cociu

 În data de 18 februarie a.c., la ora 14.54, dispeceratul integrat I.S.U. – Ambulanţă a fost anunţat, prin numărul de urgenţă unic 112, despre producerea unui incendiu la un garaj aparţinând unei gospodării individuale din localitatea Cociu, comuna Şintereag. 

,,În urma incendiului, s-a degradat garajul şi au ars 2 mc astereală, 0,5 mc corni, două uşi, un compresor, o canapea şi 14 mp parchet depozitate în interiorul obiectivului. Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric la un compresor lăsat sub tensiune” spune plt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt la ISU Bistrița-Năsăud.

Două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Gărzii de Intervenţie Beclean au fost trimise de urgenţă la locul indicat. Incendiul se manifesta în interiorul garajului, la bunurile materiale depozitate în acesta şi prezenta riscul extinderii la casa de locuit. Intervenţia a durat aproximativ 40 de minute, interval în care incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite.

În perioada 18.02.2013, ora 0730– 19.02.2013, ora 0730, subunităţile profesioniste pentru situaţii de urgenţă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud au intervenit la un număr de 29 situaţii de urgenţă.

Raimond Petruț

Recomandari

Alte Articole